După 12 ani de la începerea proiectului, „TWST / Things We Said Today”, filmul hibrid la care cineastul Andrei Ujică a început să lucreze în 2012, va fi prezentat în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția, în selecția oficială - Out of Competition – Non Fiction. Festivalul are loc anul acesta între 28 august și 7 septembrie.
Secțiunea “Official selection - Out of competition” prezintă 21 dintre cele mai importante filme de lungmetraj ale anului, atât filme de ficțiune, cât și documentare, care au în comun “povești spectaculoase, prezentate prin mijloace narative și stilistice originale”.
„TWST / Things We Said Today” este gândit ca o capsulă de timp a weekendului 13-15 august 1965, la New York, încadrată de sosirea trupei The Beatles în oraș şi de primul ei concert pe Shea Stadium și este narat din perspectiva a doi adolescenţi a căror voci sunt interpretate de tinerii actori americani Tommy McCabe și Therese Azzara. Personajul principal masculin este Geoffrey, fiul lui Joe O’Brien, un DJ în vogă din epocă, amfitrionul emisiunii matinale la WMCA, primul post de radio care a transmis piese de Beatles la New York. Pe-atunci un tânăr scriitor, Geoffrey O’Brien a devenit între timp un poet și eseist cunoscut. Judith Kristen, persoana din spatele protagonistei feminine a filmului, este o cunoscută fană Beatles, care a participat la nouă dintre concertele americane ale trupei, inclusiv cel de la Shea Stadium în 1965.
Filmul este în întregime compus din materiale de arhivă din epocă (ABC, CBS, NBC etc.), filme de 8 mm din arhive personale și imagini ale concertului, care a fost înregistrat cu 14 camere de 35 mm, dar scos ulterior pe piața de home movies de către ABC, în copii de 16mm. Personajele apar ca desene semi-animate în film, acestea fiind realizate de artistul francez Yann Kebbi și integrate în mijlocul evenimentelor cu ajutorul efectelor vizuale. Scenariul, scris de Andrei Ujică, cuprinde informații biografice din jurnalul lui Judith Kristen, excerpte dintr-o relatare autoficțională a lui Geoffrey O'Brien, precum și fragmente din povestirea „Isabela, prietena fluturilor” de Andrei Ujică, publicată în 1972, tradusă pentru proiectul cinematografic de Philip Ó Ceallaigh. Titlul filmului, „TWST / Things We Said Today”, provine de la una dintre piesele Beatles ce anticipează momentul când prezentul devine un trecut fantomatic, la care nu te mai poți întoarce dar nici nu-l poți uita.
„Printre visurile mele din liceu au fost şi acestea: sǎ lucrez o datǎ cu o mare trupă de pop şi sǎ fac un film american. Dar tot așa, de-abia 50 de ani mai tîrziu am avut curajul să construiesc un film în jurul primului concert dat de cea mai mare formație din toate timpurile pe Shea Stadium. Cum le-am spus tinerilor actori newyorkezi ale cǎror voci le-am înregistrat în toamna trecută, nu contează cât durează să-ți împlinești un vis, principalul e să reușești înainte să-l uiți” – a declarat regizorul Andrei Ujică.
În „TWST / Things We Said Today”, „contextul în care se petrece concertul primește un nou contur. Realități ale anului 1965 sunt juxtapuse: expoziția mondială din New York, mediatizarea prin televiziune pe Coasta de Est a revoltei rasiale din cartierul Watts de la Los Angeles, străzile din Harlem și casele din suburbii, de la vilegiaturiști de pe Jones Beach la muncitori din piața de pește, mii de oameni au fost imortalizați: fiecare spațiu conturat separat, fiecare față și loc prezentate în mod egal, fiecare moment un centru.”, spune scriitorul Geoffrey O’Brien despre film.
Filmul „TWST / Things We Said Today” este produs de Les Films du Camélia, Modern Electric Pictures și Tangaj Production, în co-producție cu ARTE France Cinéma și INA: Institut national de l’audiovisuel, cu sprijinul Eurimages, Fondation Cartier pour l’art contemporain, HfG / ZKM Filminstitut, Arte France, UPFAR-ARGOA, SACEM și Avanpost. Regie și scenariu: Andrei Ujică. Montaj și sunet: Dana Bunescu. Supervizor efecte vizuale: Olga Avramov. Artist desenator: Yann Kebbi. Producători: Ronald Chammah, Anamaria Antoci, Andrei Ujică. Producători executivi: Nouredine Essadi, Anda Ionescu.
„TWST / Things We Said Today” va fi lansat în cinematografele din România la începutul anului 2025, distribuit de Bad Unicorn.
Festivalul Internațional de Film de la Veneția
Festivalul Internațional de Film de la Veneția este cel mai vechi festival de film din lume, ajuns la ediția cu numarul 81. De-a lungul timpului, prezența producțiilor românești în cadrul selecției oficiale de la Veneția nu a fost una foarte numeroasă. Primul film documentar autohton prezentat vreodată la Veneția a fost „colectiv”, în 2019.
Andrei Ujică
scriitor, regizor de film şi profesor, apreciat reprezentant al Noului Cinema Nonficţional, s-a născut pe data de 13 Noiembrie 1951 în Timișoara, România. A studiat literatura la Timişoara şi la Bucureşti şi, mai apoi, la Heidelberg. Primele sale eseuri le-a scris în 1968, iar în anii '70 a colaborat cu Şerban Foarţă la compunerea versurilor pentru formaţia Phoenix. Disident declarat, în 1981, Andrei Ujică emigrează în Germania Federală, unde intră în mediul academic, predând teorie literară, filmologie şi mediologie, la Universitatea din Mannheim. Între 2001 şi 2017, a fost titularul unei catedre de film la Universitatea de Stat de Artă şi Design din Karlsruhe, iar, între 2002 şi 2017, directorul Institutului de Film al Centrului de Artă şi Tehnologie Media (ZKM) din Karlsruhe.
Terminându-și studiile în literatură, Ujică decide în 1990 să se dedice cinematografiei și realizează Videograme dintr-o revoluție (1992), co-regizat cu Harun Farocki, un documentar care devine film de referință asupra legăturii dintre puterea politică și mass-media în Europa la finalul Războiul Rece. Al doilea său film, Out of the Present (1995), spune povestea cosmonautului Sergei Krikalev, care a petrecut 10 luni la bordul stației spațiale Mir, în timp ce Uniunea Sovietică se destrăma. Filmul a fost comparat cu opere cinematografice emblematice precum 2001: Odiseea Spațială și Solaris, și este recunoscut ca unul din cele mai spectaculoase filme de non-ficțiune al anilor 90. Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu (2010) încheie trilogia filmelor dedicate ultimilor ani ai comunismului.